Universitatea Craiova, eliminare dramatică la Atena după un final incredibil
Universitatea Craiova a fost la câteva minute de o calificare istorică, dar a pierdut dramatic, scor 3–2, în deplasarea de la Atena, în ultima etapă din faza ligii UEFA Conference League

Oltenii au făcut un meci excelent timp de peste 90 de minute și au condus cu 0–2, prin golurile marcate de Baiaram și Cicâldău. La acel scor, Craiova era calificată matematic în play-off-ul competiției, ocupând un loc care îi asigura prezența în faza următoare, fără să mai depindă de alte rezultate.
Finalul a fost însă de coșmar. AEK a redus din diferență, apoi a egalat în prelungiri, iar în minutul 90+15 a obținut victoria din penalty, rezultat care a schimbat complet ierarhia grupei.
Craiova a coborât sub linia de calificare și a ratat accederea în play-off, deși a fost la câteva secunde de obiectiv.
O eliminare extrem de dureroasă pentru formația din Bănie, care a fost calificată până în ultimele momente ale partidei.

